“Intr-o
noapte furtunoasa, Mihai se trezeste din somn speriat pe la ora 4:32. Se uita
lung in tavan si se intreaba mirat cum de a ajuns in acea situatie, intrucat e
la a 18-a noapte consecutiva in care mintea ii produce doar cosmaruri, daca
indrazneste sa inchida ochii. Dar acel cosmar pe care il are el este acelasi.
Viseaza ca se sinucide, aruncandu-se de la etajul 13 al celei mai inalte
cladiri din oras. Aproape atingand solul, acesta se trezeste din cosmar. Dar
care ar fi problema? Mihai, sau mai bine zis Dr. Mihai Stancescu este un doctor
implinit in meseria lui, cu o sotie iubitoare si doua odrasle ascultatoare.
Prefacandu-se ca acest cosmar nu conteaza, este ceva doar fictiv, Mihai isi
continua ritualul de dimineata. La dus din 20 de minute petrecute sub acesta,
17 si le petrece meditand la problema lui. Il consuma, incet incet… Este ora
6:00. Sotia lui, Carmen, se trezeste ametita si ii spune “Draga, trebuie sa iti
zic ceva…” cu un ton speriat. Acesta raspunde: “Lasa-ma in pace... Ne vedem
diseara”.
Mihai a
iesit din casa trantind usa
si s-a indreptat direct catre masina. Ajuns la serviciu, el este anuntat de un
coleg ca prietenul lor, Radu , isi are
ceremonia de inmormantare in 3 ore si ar trebui sa se grabeasca sa ajunga la
timp. Acesta fugind ii multumeste colegului si se indrepta, cu masina spre
cimitir. Dupa ceremonie, Mihai isi petrece inca o jumatate de ora stand in fata
pietrei funerare, reamintindu-si de frumoasele momente petrecute impreuna si de
cele mai putin placute, dar mai ales de nefericitul accident. Revenind la
serviciu, asistenta il informeaza ca un pacient are nevoie de un transfer
urgent de inima, iar ea are nevoie de aprobarea lui pentru a completa
procedura. Mihai merge sa-l vada pe pacient personal, si starea in care este
acesta pentru a se asigura ca merita intr-adevar de un transfer. Pacientul e
intr-o stare…deplorabila. Secatuit de viata, parca luptand din rasputeri sa se
agate de ultimele momente petrecute impreuna cu familia, inainte de despartirea
de ei. Mihai, intr-o stare proasta datorita timpului petrecut in cimitir si a
accidentului in sine a lui Radu, a adoptat o pozitie mai serioasa si mai cruda,
si respinge transferul. El pleaca din salon si ramane in birou pana cand,
dupa 6 ore vine asistena si il roaga sa
vina pana in salonul pacientului deoarece acesta vrea sa vorbeasca cu el….mai
are 10 minute de trait. Acesta nu vru sa mearga intr-o prima faza dar se lasa
ingaduit de familie. Pacientul il chema aproape de el si i-a zis: “Multumesc
pentru efort. Ma voi ruga pentru tine.” La inceput Mihai a crezut ca pacientul
isi bate joc de el sau ca apartine unui cult religios strict. Dar apoi i-a zis
: “Indiferent cat esti de bun, doctore, nu ma poti salva, dar ceea ce conteaza
este ca nu ai vrut sa ma salvezi, ca si pe Radu…” Mihai s-a blocat. A tipat
furios : “De unde sti..?!” dar pacientul s-a stins.
Inchis in biroul sau pentru urmatoarele ore, acesta nu a
permis niciun vizitator sa intre, nicio asistenta, si nici macar directorul
spitalului. In sfarsit, acesta a iesit si a spus colegilor: Nu pot plati sub
nicio forma pentru viata unui om, daramite pentru doua. Atunci Mihai incepe sa
fuga catre scari si sa se urce catre acoperis. Ajungand acolo, sta pe marginea
acoperisului si vede fata lui Radu pe cer. Pentru ultima data spune : “Imi pare
rau…” si sare. Ora decesului : 4:31”
Carmen trezindu-se din acest vis
la ora 5:58 se uita repede in stanga
ei sa vada daca Mihai este acolo. Aude pasi spre usa
de iesire din casa. Se grabeste, ajunge la 6:00
si spune “Draga, trebuie sa iti zic ceva…” la care Mihai raspunde “Lasa-ma in
pace…ne vedem diseara. “
~Anscenic~
